Cele mai gustoase rețete de mici de casă – de ce să ții cont atunci când îi prepari

Pe grătar cu lemne sau cărbuni, pe grill electric, pe plită sau în tuci cu ulei încins, micii sunt unele dintre preparatele culinare preferate ale românilor atunci când vine vorba de ieșirile în aer liber sau de întâlnirile cu prietenii. Cu muștar sau ardei iute, mititeii sunt bineveniți oricând.

Pentru a te bucura de adevărata lor savoare, însă, e bine să ții cont de anumite reguli atunci când îi prepari, ca să aibă textura potrivită și să își păstreze aromele. În cele ce urmează afli care sunt unele dintre cele mai gustoase rețete pentru mici pe care le poți încerca la tine acasă. 

Cele mai gustoase rețete de mici

În funcție de fiecare regiune a țării, rețetele de mititei, precum și „garnitura” pentru ei diferă. Dacă în Muntenia și Dobrogea sunt preferați alături de ardei iute, în Ardeal sunt savurați cu muștar. Aceasta nu este, însă, o regulă pentru că, până la urmă, este o chestiune de gust. La fel se întâmplă și cu garniturile care merg de minune cu micii, fie că vorbim despre cartofi copți sau prăjiți ori de salate proaspete și muraturi

Iată, mai jos, câteva dintre cele mai gustoase rețete pentru mici, pe care le poți prepara chiar la tine acasă: 

Rețetă pentru mici din carne de vită și oaie

Fie că alegi un loc pentru o iesire in aer liber cu familia sau cu prietenii, fie că preferi propria bucătărie pentru a-i prepara, una dintre cele mai gustoase rețete de mici este cea care combină carnea macră de vită cu cea grasă, de oaie. Pentru gustul inconfundabil al mititeilor preparați astfel, ar trebui ca proporțiile să fie de 50% carne de vită și 50% carne de oaie. De asemenea, condimentele sunt esențiale, dar le alegi după cum îți dorești și le folosești în ce cantități preferi. Foarte important e să știi că pentru a obține mici cu arome intense, pasta din care îi faci are nevoie de câteva zile pentru ca mirodeniile să pătrundă bine în carne. 

Mici facuti in casa

Ingrediente:

  • 1 kg carne de vită;
  • 500 g carne de oaie grasă;
  • 1-2 căpățâni de usturoi;
  • bicarbonat stins cu zeamă de lămâie;
  • cimbru uscat, sare, piper măcinat și alte condimente, după gust;
  • o cană de zeamă de oase sau de apă minerală.

Mod de preparare: 

Mai întâi, pui la fiert două ore un os de vită. Între timp, toci carnea de oaie și de vită și amesteci compoziția cu mirodeniile și cu usturoiul tăiat mărunt sau pisat. Peste carne adaugi, treptat, aproximativ 300 de ml de zeamă de la osul de vită și bicarbonatul stins cu zeama de lămâie. Aceasta în timp ce frămânți cu mâna. Apoi, pune carnea într-un castron și las-o la frigider cel puțin o zi. E de preferat să o ții acolo chiar și trei zile pentru a obține un amestec aromat.  

Rețetă de mici din carne de porc și vită

Dacă preferi o rețetă de mici dintr-un amestec de carne de porc și vită, e bine să știi atunci când alegi carnea pentru tocat că maeștrii bucătari recomandă să combini pulpa de porc și ceafa de vită. Proporțiile sunt foarte importante și poți opta, de exemplu, pentru 80% carne de vită și 20% carne de porc. Și pentru că nu numai sarea în bucate dă gustul preparatelor, ci și condimentele, alege-le în funcție de preferințe. 

Cum se prepara micii acasa

Ingrediente:

  • 1 kg carne tocată;
  • 200 g seu de vită;
  • o cană de supă de oase;
  • sare, piper, chimen măcinat, coriandru (boabe), cimbru uscat sau verde, boia de ardei iute sau dulce;
  • 2 lingurițe bicarbonat de sodiu;
  • 1 lingură zeamă de lămâie;
  • 2 căpățâni de usturoi.

Mod de preparare: 

Folosește sita mică de la mașina de tocat și mărunțește carnea bine. Într-un mojar, pregătește amestecul de condimente, usturoi tăiat mărunt (chiar pisat) și bicarbonat de sodiu diluat cu zeama de lămâie. Adaugă-le peste carnea tocată și amestecă-le până se omogenizează. În timp ce frămânți, toarnă, treptat, supa de oase. Recomandarea este să amesteci cu mâna, nu cu alte ustensile de bucătărie pentru ca în pasta pentru mici să rămână bule de aer și, astfel, mititeii să fie pufoși. Pentru ca aromele condimentelor să pătrundă bine în carne, lasă compoziția la frigider cel puțin trei zile înainte de a o găti. 

Rețetă de mici din carne de vită

Dacă preferi, totuși, să prepari mititeii dintr-un singur fel de carne, atunci poți alege vita. Este recomandat să folosești partea de la ceafă. Pentru ca mititeii să fie suculenți, este bine să adaugi 200 de grame de seu de vită/oaie sau, dacă nu ai așa ceva, slănină de porc.

Mici din carne de vita

Ingrediente:

  • 1 kg carne de vită;
  • 200 g seu de oaie/vită sau slănină de la porc;
  • bicarbonat stins cu zeamă de lămâie;
  • cimbru uscat, o căpățână de usturoi, ardei iute, piper măcinat;
  • 250-300 ml de zeamă de oase de vită.

Mod de preparare: 

După ce ai tocat carnea, o amesteci cu mirodeniile și cu usturoiul tăiat mărunt sau pisat. Adaugă, treptat, zeama de la oase și frământă până se omogenizează. Pune compoziția într-un castron și las-o la frigider pentru cel puțin 24 de ore. Înainte de a prepara mititeii, scoate carnea din frigider cu cel puțin 30 de minute mai devreme de a-i pune pe grătar sau în tigaie, mai frământă o dată pasta și modelează micii cu mâna. 

Secretele celor mai reușiți mititei – sfaturi practice

Secrete pentru mici reusiti

Mititeii zemoși, pufoși, aromați și care îți lasă gura apă au micile lor secrete. Ca să te bucuri de adevărata lor savoare iată câteva reguli simple de care e bine să ții cont înainte să-i prepari, dar și atunci când îi pui pe grătar sau pe un grill electric. Iată câteva dintre ele:

  • pentru prepararea micilor alege pulpă sau ceafă;
  • pune întotdeauna în pasta de mici seu de vită sau de oaie sau măcar slănină de porc pentru ca mititeii să aibă suficientă grăsime și să fie suculenți;
  • frământă cu mâna carnea tocată cu mirodeniile ca să obții mici pufoși;
  • pune pasta de mici la frigider cel puțin 24 de ore (până la trei zile) înainte de a-i găti pentru ca aromele condimentelor să fie mai intense și carnea să se frăgezească;
  • cu cel puțin trei ore înainte să-i pui pe grătar, scoate pasta de mici din frigider ca să ajungă la temperatura camerei;
  • înainte de a-i pune pe grătar, mai frământă-i o dată cu mâna, pentru a fi mai afânați și unge-i cu ulei;
  • când îi gătești (la grătarul clasic, la grill electric, în tuci, în tigaie), nu-i lăsa să se pătrundă complet, ca să nu fie fazi;
  • încinge grillul foarte bine pentru ca mititeii să fie suculenți sau, dacă folosești tigaia, pune-i să se frigă la foc iute.

Originile micilor – scurtă istorie a mititeilor

Când vine vorba de originile micilor, există mai multe ipoteze. După unele surse istorice, mititeii provin din Turcia și au o istorie de peste 400 de ani, iar în România au ajuns abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea. Însă nu există documente care să ateste clar această informație. În acest context au apărut mai multe legende legate de felul în care delicioșii mici au ajuns pe mesele românilor. 

Cea mai cunoscută astfel de poveste este că mititeii ar fi fost inventați din întâmplare, într-unul dintre restaurantele Bucureștiului interbelic. Se spune că bucătarul localului trebuia să prepare cârnați și nu mai avea mațe de oaie. Pentru că trebuia să găsească o soluție, el ar fi amestecat carnea pentru cârnați cu mirodenii și ar fi pus-o ca atare pe grătar, modelând în prealabil niște cârnați mai mici. Astfel s-ar fi născut mititeii din zilele noastre. 

Există legende legate chiar și de numele de „mititei”. Una dintre ele se referă la momentul în care deputatul Vasile Boerescu a vrut să sărbătorească obținerea independenței României, la faimosul restaurant Capșa, din București. El ar fi comandat chelnerilor „mititei” în loc de „mici” și, astfel, cuvântul „mititei” ar fi intrat în limbajul uzual. 

Dincolo de toate poveștile legate de originile micilor, cert este că gustul lor este inconfundabil. Pentru a păstra aromele și textura care le dau atâta savoare, trebuie însă respectate câteva reguli simple, cum ar fi să lași pasta de mici câteva zile la frigider pentru a căpăta gustul intens al condimentelor și să nu îi lași pe grătar prea mult timp, ca să nu se usuce.

Sursa foto: Shutterstock


Toate drepturile sunt rezervate, conform Legii nr. 18/1996 privind drepturile de autor. Articolele prezentate pe acest site sunt proprietatea Doraly®. Conţinutul site-ului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, republicat sau copiat fără permisiunea scrisă a proprietarului.